Șeful Federaţiei sârbe de Fotbal a fost recent audiat de poliție ca urmare a unor presupuse legături cu organizații criminale din țara vecină.
Scandalul are loc în timp ce naționala Serbiei se pregătește de meciurile pentru calificările pentru Mondialul din 2022.
Șef al Federației sârbe de Fotbal din 2016, Slavisa Kokeza a negat acuzațiile, dar a demisionat în urma presiunii fanilor și a presei.
Poliția l-a audiat în februarie pe Kokeza privind posibile legături cu liderii unui grup de suporteri ai echipei Partizan Belgrad.
Anchetatorii arată că grupul respectiv ar fi avut un loc special la stadionul clubului unde își torturau rivalii și chiar îi ucideau.
Gruparea ar fi avut în plan chiar uciderea președintelui sârb Aleksandar Vucic.
Kokeza, fost aliat al președintelui Serbiei, a spus în scrisoarea în care și-a prezentat demisia, că asocierile care se fac între el și astfel de tentative sunt „minciuni periculoase”.
Tot în scrisoare a spus că speră ca naționala Serbiei să-și găsească „liniștea și stabilitatea necesară” înaintea calificărilor pentru Mondial. Serbia joacă miercuri împotriva Irlandei la Belgrad.
De multe ori, suporterii extremiști de dreapta erau prezenți la întâlniri ale politicienilor – iar autoritățile au tolerat o serie de activități ilegale, notează presa de la Belgrad.