Procurorul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, respinge toate acuzațiile formulate de fostul deputat PSD Vlad Cozma la adresa sa și a altor angajați ai Direcției Anticorupție.
În mod excepțional, șeful DNA Ploiești a explicat că el și alți colegi sunt supuși unor intimidări și presiuni din ce în ce mai agresive, în condițiile în care acum două luni, a fost deschis deja un dosar de șantaj.
În plus, aceste acuzații vin înainte de desfășurarea unui nou termen de judecată la Instanța Supremă, pe 19 februarie, în dosarul în care Vlad Cozma este judecat pentru trafic de influență.
“În legătură cu afirmaţiile făcute de inculpatul Vlad Cosma, ieri, şi cu discuţiile care au apărut în mass media (…), în toate cauzele pe care le instrumentăm la nivelul DNA Ploieşti am respectat întotdeauna legea şi o să o respectăm în continuare. Nu au existat niciodată metode ilegale de investigare şi nici înţelegeri ilicite sau neloiale cu inculpaţii. (…) Niciodată nu au fost falsificate probe în dosare. Sunt susţineri pe care le fac inculpaţii în dosarele în care sunt cercetaţi”, a spus Onea într-o conferinţă de presă.
Postul Antena 3 a difuzat aseară, o înregistrare în care pe Vlad Cosma i-a acuzat pe procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea de la DNA Ploiesti că ar fi încercat să inventeze probe în dosare ale unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă.
De asemenea, Cozma s-a plâns că magistrații DNA l-ar fi amenințat cu arestarea sa și a surorii sale, fapt pentru care s-a speriat așa că a început să-i înregistreze pe procurori.
Astăzi, Lucian Onea a declarat că a cerut Inspecției Judiciare să verifice toate acuzațiile.
Înainte ca procurorul Lucian Onea să facă aceste declarații, conducerea DNA a făcut publice două înregistrări, de dată recentă, din care ar reieși că persoane din anturajul lui Vlad Cozma încearcă să intervină în procesul acestuia.
Iată transcrierea acestor discuții, așa cum au fost redate de DNA.
Transcriere discuție dintre persoană din anturajul lui Mircea Cosma și ofițer de poliție de la ST Ploiești – 09.02.2018
Persoană: … Duminică iese pe televizor. Și-au făcut niște înregistrări, niște chestii de genul ăsta… și vor să iasă pe televizor să distrugă pe toată lumea.
… N-am ce să fac! Că asta… că n-au… Au făcut, au aranjat tot! Să… Vor să iasă duminică, să iasă pe televizor cu ele.
… Nici nu v-am spus!… Și dacă va fi un scandal foarte mare și o bășică foarte mare, care va exploda, pentru că el are niște chestii foarte, foarte…
… O să iasă un scan… o să iasă un scandal fantastic, că se duce la presă, care presa e împotriva voastră! Și o să fie o… întreg scandal. Eu acuma vă spun decât… vă spun… vă trag un semnal de alarmă… Adică, ce puteți să faceți?… că nu puteți să le faceți, că el le are… Oricum sunt toate date, montate…
… Ei au ce au, că… ăla mi-a zis: ”…Domn’e (…) nu mi-au dat nici măcar o caracterizare pentru tata!”
… Dumneavoastră trebuie să înțelegeți, că nu e de glumă! Au făcut niște discuții mari pe la C.S.M., pe la CONSILIUL MAGISTRATURII, pe la ÎNALTA CURTE… tot felul de discuții… cu S.R.I.-ul… s-au înțeles… au fost toți, împreună, la SEBI GHIȚĂ, în… în ăsta, cum îi spune? În… ă… în SERBIA.
… Au avut pe-acolo discuții… le-a arătat… au montat împreună… Sunt montate oficial cu ăia după la R.T.V., cu GÂDEA, de la ANTENA 3… Deci, nu… nu e un scăndăluț!
… E ditamai regia făcută! O să transmită două posturi în direct… și ROMÂNIA TV… și ANTENA 3! ANTENA 3 o să fie în direct, cu totul, absolut…!
… Doamna… trebuie găsită o variantă prin care să scăpați de ăștia după cap, că o să vi se rupă picioarele la toți! Credeți-mă, s-au făcut niște…!
Ofițer DNA: Ce variantă? Care ar fi varianta?
Persoană: Nu știu! Să-l lăsați, dracu’, în pace!
…trebuie să ne așezăm undeva, să căutăm o variantă, să pice la o pace, să facă într-un fel, că o să vadă ce recul o să aibă prima…
….Duminică apare… Trebuia să apară pe data de 15… eu știam ceva, n-am fost sigur… da’ am avut noi… ne-a amânat nouă procesu’… și acum avem pe 18 proces… și s-ar putea să fie ultimul, că încep dezbaterile și… a zis … „Ce să mai fac cu alea, dacă mă duc la pușcărie?”
…Cu cât ajungi mai sus, căderea e în jos… și eu acuma vă spun în felul următor… asta, așa… fac o discuție… și uit că am făcut-o! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră, că sunteți la fel de băgată ca și ceilalți!
… Este vorba și de serviciul, și de salariile, și …[neinteligibil]…, și de familia dumneavoastră.
…Da! Eu, cu ochii mei am văzut! Mi-e milă de dumnea… Eu vă spun cinstit! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră!
…Oamenii-s nebuni! Nu vă dați seama ce filme au făcut, ce discuții, ce îmbârligări! Au discuții cu CIUTACU, cu… cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu… cu douăzeci de inși… cu VICOL, cu BLAGA, cu UDREA, cu BICA, care intră în direct de nu știu unde, cu PONTA, care nu știu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru! N-au vrut să facă chestia asta c-a picat Guvernu’ și n-au vrut să …[neinteligibil]… una cu alta! Cu DRAGNEA, care îi cere schimbarea lui KÖVESI… cu înregistrări, în care discută NEGULESCU la telefon…
… E ticluită ca lumea și sunt pregătiți rău de tot!
… Și după ce vedem primul set și vedem impactul care este… o să vă dau un telefon, că vin… și vedem.
Transcriere discuție dintre o altă persoană din anturajul familiei Cosma și procuror ST Ploiești – 29.01.2018
Persoană: Nu! Problema e că… o să înceapă un mare scandal la ANTENA 3… și v-au filmat… și pe dumneavoastră……Nu știu! Au intrat doi… cablați cu interfoane, cu camere, cu tot…
… Intră și GHIȚĂ de la BELGRAD, în direct… S-a dus VOICULESCU acolo… Adică, e o chestiune amplă, care e numa’ pe D.N.A. Ploiești!…. VLĂDUȚ COSMA. Are termen în februarie și acuma vrea să dea drumul…
…Și… concluziile ajung la KÖVESI. că de aia s-a dus VOICULESCU, că vor să… habar n-am!… ă… știu doar că o să le dea drumu’… la ANTENA 3, la GÂDEA, …, tot se duc, fac repetiții… montaje. Serios!
… Da, nu știu. Că miza e alta, miza e de distrugere, nu de cancan!
… Adică, nu e o situație de cancan, că vor să dea niște înregistrări! Ideea e să-l distrugă pe domnul ONEA… nu știu!… să ajungă la KÖVESI… Dacă e și VOICULESCU băgat… și GHIȚĂ… în treaba asta, e o chestiune mai serioasă! Nu e făcută doar așa, de… VLĂDUȚ!