Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti, Lucian Onea, au precizat, marţi, pentru AGERPRES, oficiali ai IJ.
“Pe rolul Inspecţiei Judiciare au fost identificate 10 lucrări, în etapa verificărilor prealabile, având ca obiect activitatea sau conduita procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus într-o lucrare începerea cercetării disciplinare faţă de procurorii Lucian Gabriel Onea, Alfred Savu şi Mircea Negulescu. La finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare”, au menţionat sursele citate.
Procurorul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, alături de alți angajați ai DNA Ploiești, a fost ținta unor acuzații formulate de fostul deputat PSD Vlad Cozma .
În mod excepțional, șeful DNA Ploiești a explicat luna trecută că el și alți colegi sunt supuși unor intimidări și presiuni din ce în ce mai agresive, în condițiile în care acum două luni, a fost deschis deja un dosar de șantaj.
În plus, aceste acuzații vin înainte de desfășurarea unui nou termen de judecată la Instanța Supremă, pe 19 februarie, în dosarul în care Vlad Cozma este judecat pentru trafic de influență.
Șeful DNA Ploiești a fost și obiectul unei plângeri penale depusă de fostul deputat Sebastian Ghiță .
Plângerea – depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte – face referire la aşa-zisele dezvăluiri făcute de fostul deputat Vlad Cosma, în care se arată că procurorii Negulescu și Onea au fabricat dosare mai multor persoane publice, printre care și Sebastian Ghiță.