Confidenţialitate

Seful Directiei Infrastructura din PMB, retinut pentru coruptie

Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, este suspectat că a dat preferenţial contracte unor firme, pentru diverse lucrări. În acelaşi dosar este suspectată şi soţia acestuia.

Pe numele lui Mădălin Dumitru a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în dosarul în care se fac cercetări pentru presupuse fapte de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie, care ar fi fost comise în perioada 2011-2014.

În 28 mai, procurorii DNA au făcut 20 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la instituţii publice, printre care şi la Primăria Capitalei, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Anchetatorii au ridicat atunci documente din biroul lui Mădălin Dumitru şi de la locuinţa acesta, precum şi din celelalte imobile percheziţionate.

Direcţia Naţională Anticorupţie preciza, într-un comunicat de presă, că în acest caz sunt vizaţi ‘funcţionari cu atribuţii în derularea de contracte finanţate din bani publici’.