Confidenţialitate

Șeful departamentului Securitate în muncă din cadrul Primăriei, demis de Nicușor Dan după ce un copil s-a rănit grav în sediul instituției

A fost demis șeful departamentului „Securitate în muncă” din cadrul Primăriei. Așa a decis primarul general, după incidentul de luni, 22august, când un copil a fost grav rănit de o statuie expusă în holul primăriei.

Până acum, primarul nu a avut nicio reacție după rănirea copilului.

Primarul general al Capitalei anunță că l-a demis pe șeful Serviciului Sănătate și Securitate în Muncă din cadrul Primăriei, o decizie care vine pe fondul anchetei privind modul în care copilul a fost rănit.

Nicușor Dan invocă „deficiențe în activitate”, așa că îl va schimba pe respectivul șef din funcție.

„Ancheta internă continuă și, în funcție de rezultatele ei, este posibil să iau și alte măsuri administrative” a anunțat Nicușor Dan, într-un mesaj publicat pe Facebook.

În ciuda faptului că minorul a fost rănit în sediul primăriei, până acum primarul general nu a avut nicio reacție.

Acum, în același mesaj publicat pe Facebook, Nicușor Dan spune: „Am păstrat permanent, încă de luni, o comunicare cu Spitalul Grigore Alexandrescu, unde se află internat copilul. Din informațiile primite, băiatul a fost operat pe data de 24 august 2022, iar starea lui de sănătate s-a îmbunătățit treptat față de ziua accidentului. Îi doresc multă sănătate și îmi doresc să aflăm în continuare numai vești bune de la spital”.

Citește și: Românul căutat în Anglia în legătură cu moartea a 39 de migranți, descoperit de polițiști la București | VIDEO