Confidenţialitate

Șeful Autorității Electorale, acuzat că și-ar fi angajat cumnata pe un post de consilier al unui vicepreședinte din instituție

Angajări pe grade de rudenie. Șeful Autorității Electorale este acuzat că și-ar fi angajat cumnata pe un post de consilier la cabinetul unui vicepreședinte din instituție.

Agenția Națională de Integritate a trimis o reclamație la Parchetul General. Șeful AEP spune că va contesta decizia în instanță.

Agenția Națională de Integritate susține că, în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu Buică a emis, aprobat și semnat mai multe acte prin care cumnata acestuia a fost angajată pe post de consilier la cabinetul Vicpreședintelui AEP.

Într-o reacție pentru HotNews, șeful Autorității spune că va constesta sesizarea ANI în instanță.

Susține că este vorba despre o „suspiciune” pentru care nu ar exista niciun fel de fundament.

Constantin Mitulețu Buică mai spune că decizia angajării cumnate a venit la propunerea unui vicepreședinte.

Șeful AEP a fost trimis în judecată în trecut și pentru alte acuzații: în noiembrie 2021, numele lui Constantin Mituleţu Buică a apărut într-un dosar în care este acuzat că a făcut presiuni ca doi directori din AEP să părăsească instituţia şi ar fi blocat mai multe posturi din cadrul insituției şi nu a organizat concursuri pentru ocuparea lor.

Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Citește și: ANI: Virgil Musta, în conflict de interese. Ar fi încheiat prin firma sa un contract de prestări servicii medicale cu spitalul „Dr. Victor Babeș” din Timișoara | AUDIO