Confidenţialitate


Șefa Registrului Comerțului, demisă după ce mii de firme au fost blocate de noul sistem informatic lansat în 26 iulie | AUDIO


Șefa Registrului Comerțului, demisă după ce mii de firme au fost blocate de noul sistem informatic lansat în 26 iulie | AUDIO

A fost demisă şefa Registrului Comerțului, după ce mii de firme au fost blocate de noul sistem informatic. Din 26 iulie, de când a fost lansat, antreprenori, contabili sau avocați au reclamat zilnic problemele tehnice majore cu care s-au confruntat la înființarea firmelor. Portalul de servicii on-line al Registrului Comerţului a costat câteva zeci de milioane de euro.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a demis-o pe directoarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, Valentina Burdescu. A trimis mai întâi la instituție Corpul de Control, care a constatat că șefa ONRC, în calitate de manager al proiectului, a luat decizii care au condus la testarea insuficientă a aplicației informatice, iar acest lucru a generat disfuncționalități în activitatea instituției.

La începutul lunii august, premierul Marcel Ciolacu lăuda digitalizarea Registrului Comerțului, spunând că timpul necesar înființării unei firme „se reduce de la 72 de ore la doar 24”.

„Mai mult, în maximum 15 minute se pot completa și încărca orice document în noul portal dezvoltat de ONRC”, a spus Marcel Ciolacu.

Serviciul era, însă, dat peste cap: cozi și nervi în toate marile orașe, la înregistrarea cererilor

„Nu funcționează. Te scoate din cereri, te scoate din portal și așa mai departe. Nici nu se poate înregistra dosarul, nici nu se poate soluționa. Ai blocaj în ceea ce privește constatatoarele, nu poți să iei credit de la bancă pentru că îți trebuie constatator, nu poți să înființezi, nu poți să pornești afacerea”, declara antreprenorul Cristian Bărcan pentru StartupCafe.ro.

La conducerea Registrului Comerțului a fost numită Luiza Mardare, până acum director al ONRC Constanța.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Cristian Păun: „Acolo unde produci, ai venituri, poți consuma. Noi trăim pe caiet și pe datorie și pe o grămadă de iluzii, amanetând viitorul copiilor noștri” | VIDEO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria