Confidenţialitate

Şefa DNA: Nu îmi dau demisia – AUDIO


La intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii, unde marţi se discută solicitarea de revocare a procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a declarat că nu există vreun conflict în instituţia pe care o conduce, iar activitatea subalternilor se desfăşăoară normal.

Laura Codruţa Kovesi a adăugat că nu îşi dă ‘nicio demisie’, susţinând că nu are motive să recurgă la un asemenea gest.

Nu este vorba despre niciun conflict la DNA. Este o cerere prin care am solicitat un aviz consultativ în vederea revocării a doi procurori care lucrează în DNA. Nu pot detalia motivele în afara celor date vineri. Intrăm în procedură în CSM, iar ce am de spus voi spune în cadrul secţiei (…) Nu este vorba de nicio tensiune în DNA, activitatea se desfăşoară normal, sunt peste 160 de procurori în DNA”’, a explicat Laura Codruţa Kovesi.

Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga sunt audiaţi în plenul CSM. Şedinţa nu este publică.

Întrebată de ce abia acum a cerut revocarea celor doi procurori, în condiţiile în care este vorba despre fapte vechi de cinci ani, Laura Codruţa Kovesi a spus că motivele revocării le-a detaliat într-un referat scris pe care l-a înaintat CSM, dând asigurări că, din momentul în care a aflat că un angajat din DNA nu şi-a îndeplinit atribuţiile sau a încălcat legea, a dispus sancţiunile prevăzute în regulament, ceea ce s-ar fi întâmplat şi în acest caz.

Agenţia News.ro scrie că, la începutul şedinţei CSM, judecătoarea Gabriela Baltag a spus că nu este o surpriză pentru ea memoriul pe care cei doi procurori l-au adresat Inspecţiei Judiciare a CSM, reclamând că procurorul şef al DNA se implică în ancheta privind înregistrarea unei şedinţe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor şi solicitând teste cu detectorul de minciuni.

Scandalul a izbucnit după apariţia în presă a unor înregistrări audio de la o întâlnire pe care Laura Codruta Kovesi a avut-o cu procurori din subordine, care sugerau că şefa DNA ar dicta deschiderea unor anchete penale.

Instituţia a susţinut că spusele sunt trunchiate prin montaj.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.