Confidenţialitate

Ședința pentru învestirea Guvernului Orban 2, amânată din lipsă de cvorum. Klaus Iohannis face declarații, la ora 18

Ședința Parlamentului pentru învestirea Guvernului Orban 2 a fost amânată din lipsa cvorumului.

Ședința a fost suspendată având în vedere că în sală erau prezenți doar 188 de parlamentari din cei 465, adică doar parlamentari ai USR și PNL.

Ca să fie ţinută şedinţa era necesar un număr de cel puţin 233 de parlamentari prezenţi.

„Procedural se putea merge mai departe cu dezbateri. Am convenit împreună că nu este cazul să intrăm şi pe această procedură. Trebuia ţinută şedinţa, deoarece până la motivare avem numai un comunicat de presă al CCR”, a spus președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Președintele Klaus Iohannis va susține, de la ora 18:00, o declarație de presă, după ce anterior judecătorii Curții Constituționale au stabilit că șeful statului trebuie să facă o nouă nominalizare pentru funcția de premier.