Ludovic Orban a convocat, miercuri seară, la întoarcerea din vizita efectuată în Israel şi Palestina, o şedinţă de urgență cu privire la situaţia epidemiei de coronavirus cu factori de răspundere din Ministerul Sănătăţii, MAI, MApN şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Surse aproapiate Guvernului spun că s-a cerut o analiză a măsurilor care se prefigurează, în special, în localităţile cu rata de infectare de peste 3 la mie. Se iau în calcul diferite scenarii privind eventuale noi restricții care să limiteze răsândirea virusului.
Informația privind convocarea ședinței a fost confirmată, în urmă cu puțin timp, de vicepremierul Raluca Turcan.
„Da, aşa este, premierul s-a întors dintr-o vizită oficială în Israel şi acum este la Palatul Victoria, cel mai probabil cu colegii mei, astfel încât să discute măsurile care se prefigurează în special la nivelul localităţilor în care numărul de infectări la mia de locuitori este peste 3”, a declarat Raluca Turcan, miercuri seară, la postul B1 TV
România a înregistrat noi recorduri negative, miercuri, având cele mai alarmante cifre de la debutul pandemiei.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 36.558 de teste.
Ultimul record de cazuri, 7.733, a fost atins marți, potrivit informațiilor transmise de autorități.
Numărul pacienților internați la ATI a urcat la 1.001, record, față de 974 ieri.
Bilanțul urcă astfel la un total de 267.088 de cazuri, dintre care 7.419 au decedat. Sunt 186.260 de pacienți declarați vindecați.