Ședința de Guvern, programată pentru marți, de la ora 12,00, a fost amânată pentru ziua de joi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu.
“Se amână ședința de Guvern pentru joi, când premierul este convins că toți miniștrii vor veni la ședință”, a spus Alina Petrescu.
Anterior, surse guvernamentale au declarat că şedinţa de guvern se amână, după ce secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Mariana Moţ, căreia Tudorel Toader i-a delegat atribuţiile, el nefiind în Bucureşti, a transmis că i s-a făcut rău şi nu poate participa la şedinţă.
Ea este singurul delegat din partea Ministerului Justiţiei şi fără participarea ei nu se poate ţine reuniunea săptămânală a Executivului.
Înainte de anunţul Marianei Moţ, surse guvernamentale au afirmat că şedinţa de guvern s-ar putea amâna pentru câteva ore după ce PSD şi UDMR nu s-au înţeles nici marţi dimineaţă asupra pragului pentru folosirea limbilor minorităţilor în administraţie, urmând să aibă loc discuţii cu mai mulţi lideri politici.
Potrivit unor surse oficiale, tabăra Grindeanu-Ponta- Constantin a avut ieri mai multe discuţii cu liderii UDMR şi cei ai minorităţilor naţionale.
De altfel, la ora la care trebuia să înceapă şedinţa de Guvern, Sorin Grindeanu a plecat de la Palatul Victoria.