Confidenţialitate

Sedentarismul poate fi explicat de gene

Oamenii de ştiinţă au descoperit o enzimă din muşchi care controlează modul în care mâncarea este transformată în energie, explicând astfel de ce unele persoane sunt tot timpul active, iar altele nu.

Enzima respectivă, AMPK, este produsă de anumite gene în timpul activităţii fizice. Cei ale căror gene generează cantităţi mai mari de AMPK au mai multă energie, în timp ce persoanele care au cantităţi mai mici din enzimă obosesc mai repede.

Coordonatorul studiului, doctorul Gregory Steinberg, de la McMaster University din Ontario, Canada, speră ca descoperirea să ducă la dezvoltarea unor tratamente pentru persoanele cărora le este greu să facă exerciţii fizice, incluzându-le pe cele obeze sau care au astm.

AMPK este prezentă în celule şi este responsabilă de creşterea numărului de mitocondrii, mici baterii care descompun mâncarea şi o transformă în energie. Este prima dată când oamenii de ştiinţă au demonstrat că AMPK este controlată de două gene, a căror absenţă diminuează considerabil abilitatea de a face exerciţii fizice.

Pe de altă parte, chiar exerciţiile fizice par să stimuleze producţia de AMPK, aşa că celor care se ambiţionează să facă mişcare, chiar dacă le vine greu, le va fi până la urmă mai uşor.