Sectorul italian al turismului a fost sever afectat de pandemia de coronavirus (COVID-19) în 2020, în condiţiile în care numărul înnoptărilor turiştilor străini în unităţile de cazare din Italia a scăzut cu 54,6%, comparativ cu 2019, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (Istat).
Şi numărul înnoptărilor turiştilor italieni a înregistrat un declin de 32,2% faţă de 2019.
Istat estimează că anul trecut turiştii străini au cheltuit 23,7 miliarde de euro în Italia, cu aproximativ 35 miliarde de euro mai puţin decât în 2019.
Efectele pandemiei asupra turismului italian au început să se resimtă în martie 2020, primele două luni ale anului fiind în linii mari la acelaşi nivel faţă de anii precedenţi. De asemenea, a existat o uşoară redresare în perioada iunie – august, când s-au atenuat restricţiile de călătorie. Dar înăsprirea restricţiilor a provocat ceea ce Istat a numit “un declin drastic al cheltuielilor turiştilor”.
Analiştii se aşteaptă în acest an la redresarea turismului, deşi nu la nivelul din 2019, din cauza scăderii numărului de vizitatori din pieţele cheie din afara Europei.
Autorităţile de la Roma se află sub presiune pentru a sprijini sectorul turismului, care în Italia angajează 4,2 milioane de persoane şi generează 13% din PIB-ul celei de-a treia economii a Europei.
Foto: Lavinia Dragomir