Aglomerație mare în parcurile din sectorul 2 al Capitalei, după ce autoritățile locale au aprobat redeschiderea acestora.
Foarte mulți bucureșteni nu au respectat regulile de distanțare socială. Îngrijorat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, avertizează că situația poate oricând scăpa de sub control și cere populației să amâne deocamdată ieșirile în parcuri.
Nu formați grupuri mai mari de 3 persoane! Păstrați distanța de 2 metri, scrie pe un panou mare amplasat la intrarea în parcul Plumbuita. Dar mulți bucureșteni au ignorat complet aceste recomandări. Ba chiar, unii părinți le-au permis copiilor să se dea în leagăne, deși locurile de joacă din parcuri sunt în continuare închise.
Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu nu are o evidență a persoanelor amendate, în parcuri, pentru că nu au respectat ordonanțele militare. El spune că polițiștii locali au fost la datorie și nu redeschiderea parcurilor i-a determinat pe oameni să încalce regulile:
”Oamenii au înțeles de 2 luni de zile, cine a vrut să înțeleagă, măsurile de prevenție, care sunt în beneficiul lor. Cine a vrut să le respecte, le-a respectat și în afara parcului, și în parc. Am pus și o măsură suplimentară care e dedicată parcurilor și anume: să nu stai pe aceeași bancă, în același timp, dacă nu ești din aceeași locuință. Am patrulat parcurile cu Poliția Locală, pentru a vedea dacă sunt cumva anumite persoane care nu respectă măsurile, deși ar putea fi amendate.”
Viceprimarul sectorului 2 a explicat de ce a fost aprobată redeschiderea parcurilor, cu o săptămână înainte de relaxarea restricțiilor la nivel național:
”Am monitorizat ce fac locuitorii sectorului 2 în ultimele două săptămâni. I-am văzut cum alergau printre mașini, cum alergau pe trotuare înguste, cum încercau să facă sport în fața bloculuii, unde erau și alte persoane și mi-am dat seama că logica spune că trebuie să redeschidem parcurile, parcurile mari și de tranzit.”
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat ne recomandă să evităm deocamdată ieșirile în parc:
”Acum, activitatea este în zona casei. Și nu te duci la parc, nu iei autobuzul ca să te duci la parc. Teama mea este că vedem cum va fi comportamentul când începem măsurile de relaxare, iar asta este deja un lucru periculos. Am văzut câteva poze și am văzut că oamenii stau acolo și discută fără protecție, foarte aproape unul de celălalt. Este foarte important ca lumea să înțeleagă că situația încă poate să se agraveze și nu avem o scădere susținută, ca să se poată spune: gata, am terminat! Există acest număr de cazuri care în fiecare zi, ba crește, ba scade, ba crește, ba scade. Mai avem câteva zile, ne trebuie răbdare.”
- Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență
După 15 mai se vor redeschide parcurile, în mai multe orașe din țară.