Confidenţialitate

Secretul Taiwanului: Doar 955 de cazuri într-un an de pandemie și 9 decese, la o populație mai mare ca a României

Taiwan, stat vecin cu China, ar fi avut toate șansele să fie lovit puternic de criza COVID-19, însă autorităţile de acolo au reușit în timp record să pună în aplicare un plan de răspuns eficient, arată un raport al Expert Forum.

Cum a reușit această țară, cu o populație mai mare ca a României, să înregistreze doar 955 de cazuri de coronavirus și 9 decese?

După epidemia de SARS din 2003, Taiwan a învățat care este modalitatea de a ține sub control răspândirea unui virus, respectiv câștigarea încrederii populației, pentru ca cetățenii să trimită informații reale, în timp real, pentru a ști cu adevărat care este amploarea crizei sanitare.

În primul rând, Ministerul Sănătăţii și Bunăstării din Taiwan a activat Centrul de comandă în caz de epidemie (the Central Epidemic Command Center, CECC) având sarcina de a se coordona cu toate celelalte agenţii prin integrarea bazelor de date și mobilizarea resurselor necesare pentru combaterea efectelor epidemiei.

În mai puţin de 4 zile, toate datele ce au ținut de asigurările de sănătate, imigrare și traficul la frontieră au fost centralizate. În acest timp au fost întreprinse și alte acțiuni esențiale în combaterea unei epidemii, precum introducerea de coduri de recunoaștere a cazurilor, izolarea și carantinarea lor, creându-se ceea ce ei au numit
„the digital fence”.

Transparența prezentării datelor și hărțile de risc, actualizate în timp real, au dus la o încredere mare a populației în capacitatea autorităților de a ține sub control virusul, astfel că cetățenii au transmis mai departe toate informațiile esențiale din teren.

Drept urmare, la un an de la declanșarea pandemiei, Taiwanul, cu o populație de 23 de milioane de locuitori, are doar 955 de cazuri confirmate de coronavirus și 9 decese.

Astfel, Taiwanul ne arată că o bună colectare a datelor și analiza acestora duce la îmbunătăţirea intervenţiilor publice, fie că ele sunt la nivel de politici sau decizii punctuale.

În România, administraţia produce în mod natural date valoroase în timp ce funcţionează, însă ele se pierd pentru că nimeni nu le colectează pentru a monitoriza şi a îmbunătăţi procesele de public policy.

De pildă, pe timpul pandemiei, Poliţia a aplicat sancţiuni, dar nu ştim cu exactitate cui, cât şi pentru ce, pentru că n-a existat interesul să se ţină o evidenţă detaliată, se mai arată în raportul Expert Forum.