Dintr-un total de 560.000 de locuitori ai cantonului, peste 200 sunt centenari iar cel puţin 3 dintre ei au depăşit vârsta de 110 ani – în condiţiile în care numărul acestor persoane in lume este mai mic de 400. Adriana Sarbu :
Cantonul Chengmai intruneste câteva caracteristici comune cu alte ‘oaze de longevitate’, precum Cuba, insulele greceşti, Japonia şi Costa Rica: importanţa acordată vieţii de familie, un mod de viaţă care impune practicarea de eforturi fizice şi un regim alimentar bazat pe fructe şi legume.
Aflat pe insula tropicală Hainan, cea mai sudică provincie a Chinei, cantonul centenatilor este format din mai multe sate separate de plantaţii de portocali. In zona nu există multă industrie, climatul tropical este foarte placut, sunt fructe si legume din abundenta, iar solul este bogat în seleniu, un oligoelement esenţial, explica o cercetătoare americană.
Oamenii de ştiinţă au remarcat deja faptul că in lume, zonele cu o longevitate ieşită din comun coincid rareori cu zonele de bogăţie şi opulenţă.
Cei mai mulţi dintre locuitori din Chengmai au trecut prin razboaie si foamete, nu au practicat niciodată activităţi sportive, ci doar munci agricole grele, beau zilnic ceai si citeva paharele de alcool preparat din cereale, se culca si se trezesc devreme. Mulţi dintre ei trăiesc si acum în locuinţe din beton fără încălzire, cu doar câţiva dolari pe zi.