Confidenţialitate

Secrete mici și nu tocmai albe: Street food românesc

Cea mai mare concentrație și totodată cea mai mare varietate de street food din România nu e pe stradă, ci în malluri.

Lucrul acesta nu ar fi neapărat rău, până la urmă civilizația de food court generează venituri, profituri, bani la bugetul statului, locuri de muncă și teren de antrenament pentru cei care aspiră să lucreze într-o zi într-o bucătărie de restaurant.

Secretul mic și nu tocmai curat de azi se referă la un model de afacere care transformă un lucru potențial bun, într-un lucru rău pentru consumator.

Nu e ușor să deschizi o șaormărie într-un mall, iar locurile cu adevărat bune sunt ocupate de restaurantele fast food ale marilor corporații. Prețurile sunt foarte mari, spațiile se atribuie greu, rar și în baza unor proceduri descurajante pentru micii antreprenori, care, dacă reușesc cumva să pătrundă într-un food court de mall, trebuie să-și asume fie profituri mici, fie o calitate scăzută a ingredientelor din care fac mâncarea pe care o livrează. Excepțiile sunt rare și constituie surprize plăcute, exemple de perseverență și uneori de geniu culinar.

Altfel, cel mai adesea vei găsi mâncare gătită superficial la fața locului și intens procesată anterior în fabrici de maioneză sau ketch-up din Slovacia, fabrici de ulei de palmier din Malaezia, fabrici de prafuri amestecate din China, fabrici de cartofi congelați, prefierți, pre-prăjiți, pre-condimentați cu MSG.

Street food ar trebui să reprezinte gura de aer proaspăt pentru micii producători locali de ingrediente și de mâncare gătită, însă dacă e trecut prin food-court-ul de mall nu prea are cum să fie asta.

Nu vreau să spun eu acum ce e, dar simt că am spus foarte clar ce nu e. Concluzia o găsiți singuri!