Secretarul de stat Raed Arafat respinge informaţiile apărute în presă, potrivit cărora 1.000 de pompieri riscă să îşi piardă locul de muncă.
Premierul Dacian Cioloș i-a cerut lui Raed Arafat să facă un plan de restructurare al ISU, după ce s-a aflat că, încă din septembrie, cei din structura de prevenire fuseseră informaţi că în fosta fabrică Pionierul urma să aibă loc un alt concert cu public numeros. În loc să meargă să facă verificări acolo şi să ia măsurile necesare, pompierii le-au trimis organizatorilor doar un fax cu prevederile legale.
Ulterior, în noaptea incendiului, Raed Arafat declara că la ISU Bucureşti nu figura niciun document pentru autorizarea activităţii care se desfăşura la clubul Colectiv. Secretarul de stat a descoperit ulterior că a fost mințit.
La ultima ședință de guvern, premierul Dacian Cioloş a declarat că vrea să se asigure că șefii ISU Bucureşti-Ilfov ,care au fost suspendați din funcţii în urma incendiului din Colectiv, vor fi demiși şi nu se vor mai putea întoarce în sistem.