Decizia a fost luată de magistraţii judecătoriei sectorului Buiucani din Chişinău.
Didencu şi doi consilieri au fost reţinuți joi de procurorii anticorupție, fiind vizaţi în dosare de corupere pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.
Secretarul Consiliului Municipal ar fi acceptat diferite sume pentru influenţarea membrilor Consiliului sau altor responsabili din cadrul Primăriei.
De asemenea, el ar fi pretins bani unor agenţi economici pentru diferite servicii.
Ieri, și primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, fiind suspectat de trafic de influenţă, în dosarul construirii parcărilor cu plată din oraş.