Ministrul Agriculturii a anunţat, joi, că 34.647 de fermieri, care deţin 1,168 de milioane de hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut, au înregistrat pierderi din cauza secetei extreme.
Despăgubirile le vor fi acordate producătorilor la începutul lunii septembrie.
“S-a finalizat sinteza rapoartelor operate de cei care au activat în comisiile pentru situaţii de urgenţă şi astăzi putem să avem o cifră oficială. Au fost afectaţi un număr de 34.647 de fermieri, suprafaţa afectată este de 1.168.000 hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut. S-a definitivat la nivelul ministerului proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea acestei scheme de ajutor şi a fost pre-notificat la Comisia Europeană. Au fost luate în considerare prevederile orientărilor UE privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier şi în zone rurale şi aşteptăm ca să fie prinse în rectificarea de buget şi să facem plăţile la începutul lunii septembrie”, a spus Adrian Oros.
Potrivit lui, cuantumul plăţilor la hectar stabilit pentru grâu este de 925 lei, la secară tot 925 de lei, triticale – 805 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, ovăz – 772 lei şi rapiţă – 1.002 lei. Oros a precizat că mai mult de 70% din suprafaţa afectată de secetă a fost cultivată cu grâu, iar cererile de solicitare se vor putea depune la APIA începând din 14 august.
“Cererile de solicitare către centrele APIA se depun începând din 14 august, iar plăţile se vor face prin APIA pentru că ei au o bază de date foarte bună, sunt cei mai obiectivi şi să nu greşim”, a mai adăugat ministrul.
Suma totală alocată de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor este de 1,15 miliarde de lei.
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru perioada 3-9 iulie, în cultura neirigată de porumb aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, Banatului şi Moldovei, izolat în centrul şi sud-vestul Dobrogei.
Se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) pe suprafeţe agricole extinse din Dobrogea, local în estul şi nord-estul Munteniei, izolat în sud-estul Moldovei şi nord-vestul Banatului.