Pilotul german al echipei Ferrari a terminat primul a 13-a etapa a Campionatului Mondial, pe circuitul de la Spa-Francorchamps.
Driver-ul de 31 de ani a fost urmat de englezul Lewis Hamilton de la Mercedes, liderul clasamentului general, și de olandezul Max Verstappen de la Red Bull. Vettel a bifat a 52-a victorie din carieră.
Hamilton, care plecase din pole position, rămâne însă lider în ierarhia pliotilor, cu 8 curse înainte de final, având 231 de puncte, urmat de Sebastian Vettel cu 214 puncte și finlandezul Kimi Raikkonen cu 146 de puncte.
În Belgia, Fernando Alonso de la McLaren, a ieșit din primul tur, după un accident în care au mai fost implicați Charles Leclerc de la Sauber și Nico Hülkenberg de la Renault.
Raikkonen și Daniel Ricciardo – al 2-lea pilot de la Red Bull, au abandonat după probleme mecanice.
La constructori, prima este Mercedes cu 375 puncte, urmată îndeaproape de Ferrari cu 360, iar pe podium mai stă Red Bull, 238 de puncte.
Următorul Grand Prix de Formula 1 va avea loc weekend-ul următor, în Italia, la Monza.