Confidenţialitate

Piața Victoriei | Sociologul Sebastian Lăzăroiu: Cred că Ciolacu a căzut de acord cu Iohannis și PNL pentru anticipate | VIDEO

Sebastian Lăzăroiu, sociolog şi fost consilier prezidenţial, a vorbit la Europa FM, într-o ediție specială Piața Victoriei, despre moțiunea de cenzură prin care a fost demis premierul Ludovic Orban și despre situația politică actuală.

Lăzăroiu spune că era destul de evident că moțiunea de cenzură va trece, iar liberalii știau asta, lucrurile fiind în linie dreaptă către alegeri anticipate.

“Un guvern cu 20% nu putea guverna un an de zile fără să se erodeze masiv. Era greu cu această hărțuială, nu puteau sta așa prea mult timp. Ultimul sondaj arăta un PNL cu 47%. Este o situație convenabilă pentru anticipate”, spune sociologul.

Referitor la propunerea PSD-Pro România pentru premier, în persoana lui Remus Pricopie, Lăzăroiu spune că acesta nu este atât de apropiat de PSD, ci chiar a fost foarte critic cu PSD în ultimii trei ani: “Este un prieten bun al statului român și vor să-l ademenească pe Iohannis cu această numire. Propunerea e la fel de nelegitimă ca în toamna trecută, când au propus și liberalii un premier.”

Sebastian Lăzăroiu spune că semnalul pierderii reprezentativității nu vine de la un anumit de alegeri, ci de la mai multe evenimente, care arată pulsul popular: PSD a pierdut ambele scrutine de anul trecut, iar în sondaje nu stă bine.

“PSD nu trebuie tratat ca un organism omogen. Este doar grupul Ciolacu care o cu totul altă abordare decât Dragnea. A rămas însă și grupul Dragnea, care nu vrea anticipate, ci vrea să pună presiune în continuare pe liberali cu majorarea pensiilor cu 40%.

Gruparea Ciolacu a căzut de acord cu președintele și PNL pentru anticipate. Cred că există o asemenea colaborare, Ciolacu nu este chiar un haiduc împotriva statului”, este de părere Sebastian Lăzăroiu.