Confidenţialitate

Sebastian Ghiță, de negăsit/ Poliția de Frontieră nu comentează

Autoritățile încă nu pot spune dacă Sebastian Ghiță a fugit sau nu din țară. Aflat sub control judiciar și dat în consemn la frontieră, politicianul nu este de găsit de două zile. Dacă nu va fi găsit, Direcția Anticorupție poate cere mandat de arestare preventivă în lipsă.

De o zi, polițiștii prahoveni îl caută pe fostul deputat Sebastian Ghiță peste tot, la domiciliu, la spitale,  însă până acum nu l-au găsit.

Nici apărătorii săi nu l-au putut contacta pe fostul deputat.

Avocatul Bogdan Micu a declarat astăzi pentru News.ro:  “Nu am putut lua legătura cu el şi nici nu am de gând să îl caut eu. Am nişte contracte de reprezentare în instanţă, o să mă prezint acolo”.

Ieri, procurorii anticorupție au emis pe numele lui Ghiță un mandat de aducere, iar dacă acesta nu va ajunge la DNA Ploiești, acolo unde ar fi trebuit să se prezinte ieri la prânz, vor cere emiterea unui mandat de arestare în lipsă.

În prezent, Sebastian Ghiţă se află sub control judiciar, având interdicţia de a părăsi ţara, în dosarul în care este judecat alături de fostul şef al Poliţiei Judeţene Prahova Viorel Dosaru, fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas şi de Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, foşti procurori şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti. El a contestat măsura la instanţa supremă, în 22 noiembrie, dar aceasta a fost respinsă, decizia fiind definitivă.

În consecință, consemnul la frontiere a rămas în vigoare, așa că legal nu putea părăsi țara.

În această dimineață Europa FM a solicitat un punct de vedere de la Poliția de Frontieră, însă răspunsul a fost că, deocamdată, instituția nu are nimic de comunicat pe acest subiect.