Confidenţialitate

Sebastian Ghiţă a apărut pe site-ul Europol la rubrica Most Wanted

Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie 2016, a fost inclus pe lista “Europe’s Most Wanted Fugitives” a Europol.

Sebastian Ghiţă este dispărut din 21 decembrie 2016, fostul deputat fiind atunci dat în urmărire naţională. În 10 ianuarie, instanţa supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Tot în 10 ianuarie, un alt complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

De asemenea, Sebastian Ghiţă este urmărit penal în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.

Preşedintele Klaus Iohannis declara săptămâna trecută că se aşteaptă ca Poliţia să dea explicaţii privind dispariţia lui Sebastian Ghiţă şi privind motivele pentru care nu reuşesc să îl găsească, comentând că, dacă nu pot face nici acest lucru, nu ştie “cu ce se ocupă”.

“Aştept ca Poliţia să explice cum l-a pierdut pe Sebastian Ghiţă şi de ce nu-l găseşte. Dacă îl găsesc, bravo lor! Dacă nu, să iasă şi să explice de ce nu-l găsesc. Dacă nici asta nu pot face, atunci cu ce se ocupă?”, a afirmat Iohannis, la Strasbourg, potrivit Realitatea TV.

Iohannis a mai spus şi că responsabilitatea în chestiunea disparţiei “infractorului fugar” Sebastian Ghiţă “nu trebuie să dispară”.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, declara, în 18 ianuarie, la Europa FM, că a cerut explicaţii de la Interpol de ce nu apare pe site poza lui Sebastian Ghiţă, având în vedere că este dat în urmărire internaţională. Totodată, ea a apreciat că “este o chestiune de timp până când Sebastian Ghiţă va fi prins”.