De la ora 16, senatorii vor discuta propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României, adoptată deja de Camera Deputaţilor (L569/10.05.2017).
Plenul Senatului, în calitate de for decizional, va dezbate şi va vota proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Consituţia României, care să prevadă că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.
Conducerea PSD a decis, pe 1 septembrie, că referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţia României va avea loc pe 7 octombrie.