Confidenţialitate

Se împlinesc 20 de ani de la lansarea monedei euro

Estimările arată că moneda euro este folosită zilnic de aproximativ 334 de milioane de europeni.

Numele euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda însăși a intrat pe piețele internaționale la 1 ianuarie 1999, înlocuind așa-numita unitate monetară europeană (ECU), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost introdusă în circulație înlocuind în cele din urmă monedele naționale din Zona euro.

La 1 ianuarie 2002, euro a fost introdus, practic, sub formă de bancnote şi monede în 12 ţări din Uniunea Europeană: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania.

Istoria monedei euro începe, însă, la 1 iulie 1990, când a debutat prima fază a uniunii economice şi monetare (UEM).

Politica monetară este aceeaşi pentru toată zona euro şi este hotărâtă de Banca Centrală Europeană, care şi-a început activitatea în iulie 1998, la Frankfurt.

În prezent, euro este moneda unică adoptată de 19 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ele formând zona euro. Acestea sunt: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania.

De asemenea, euro este folosit, fie ca mijloc legal de plată, fie din motive practice, de o serie de alte ţări, cum ar fi statele vecine sau fostele colonii.

În total, este folosit de aproximativ 337,5 milioane de cetăţeni europeni.

Având în vedere aceste cifre, nu este surprinzător că moneda euro a devenit a doua monedă internaţională, ca importanţă, după dolar.

De ce România nu a adoptat încă moneda euro?

Alături de alte şase ţări, România se înscrie în rândul statelor membre ale UE care au obligaţia adoptării monedei euro, ceea ce înseamnă practic participarea cu drepturi depline la Uniunea Economică şi Monetară, odată cu îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare, respectiv a criteriilor de convergenţă nominală (stabilitatea preţurilor, finanţele publice, stabilitatea cursului de schimb, ratele dobânzilor pe termen lung), juridică şi reală (indicatori, precum nivelul PIB/locuitor, productivitatea muncii, energointensivitatea, etc).

La data elaborării Raportului de Convergenţă al Băncii Centrale Europene din 2016, România îndeplinea toate criteriile de convergenţă nominală şi doar o parte dintre criteriile de convergenţă juridică, potrivit BNR.

În BNR funcţionează, începând din februarie 2010, Comitetul de pregătire a trecerii la euro.

Cotroverse privind data la care România va adopta euro

Președintele Klaus Iohannis a declarat recent că este prematur ca România să își asume o dată precisă a aderării la zona euro.

„Pe de-o parte, 2024 veste suficient de departe ca să putem fi pregătiți până atunci, dar, dacă ne uităm la situația de acum, cu lipsa de reforme structurale de acasă, ar fi hazardat să spun acuma că suntem pregătiți. Că vom fi pregătiți? Cu certitudine! Până la urmă, cu toții ne dorim să devenim membri ai zonei euro și, la momentul potrivit, vom fi pregătiți,” a declarat Klaus Iohannis, la jumătatea lunii decembrie 2018.

„Și-acum câțiva ani a fost o declarație că intrăm în zona euro în 2019, apoi în 2021. În general, este bine să se facă astfel de declarații de intenție, că vrem, dar a stabili acum termene fixe, mi se pare încă devreme”, a precizat șeful statului.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a declarat că va depune diligenţele necesare pentru ca România să acceadă în zona euro în anul 2024.

„România şi-a luat angajamentul de a adera la zona euro odată cu îndeplinirea condiţiilor, iar, recent, am setat un orizont temporal clar pentru acest obiectiv, anul 2024. La rândul meu, îmi asum că voi depune diligenţele necesare pentru a conduce ţara mea în această direcţie”, a spus Dăncilă, în cadrul unei dezbateri despre viitorul Uniunii Europene.