Confidenţialitate

Se construiește al treilea drum prin munți, după Transfăgărășan și Transalpina

Au început lucrările de reabilitare a drumului care va uni județul Gorj de Valea Jiului, prin munții Vâlcanului. Artera rutieră este asfaltată până în zona turistică din Pasul Vâlcan, lucrări ce au costat 12 milioane de lei.

Potrivit autorităților locale, odată finalizată lucrarea va fi una dintre cele mai importante artere rutiere, a treia mare șosea din România, care străbate munții, după Transfăgărășan și Transalpina.

Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan spune că acest drum are o mare încărcătură istorică, el este de fapt fostul drum dacic, Drumul lui Mihai Viteazul și al poștalioanelor.

Acest drum, DJ 664 pornește în Târgu Jiu și vine pe traseul ce străbate localitățile Turnicești – Schela – Pasul Vulcan – Vulcan până în DN 66 și are o lungime de 35 km pe raza județului Gorj și 10 km pe raza județului Hunedoara, iar reprezentanții Consiliul Județean Hunedoara susțin că lucrările vor fi gata în acest an, pe porțiunea din Hunedoara.

Odată finalizat, autoritățile locale susțin că se va deschide și Pasul Vâlcan pentru a deveni o zonă turistică modernă.