Nu sunt drumuri sau autostrăzi blocate dar, pe mai multe drumuri naționale din țară, circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă.
DN7C (în județul Argeș), DN7A Voineasa (județul Vâlcea) – limita cu județul Hunedoara, DN67C Novaci – Rânca (în județul Gorj), DN18 (în județul Maramureș), DN11C (în județul Covasna), DN17 și DN2E, în județul Suceava.
Având în vedere și atenționările nowcasting de vreme rea, emise în această dimineață de către Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile pentru multe județe ale țării, poliția rutieră sfătuiește conducătorii auto să circule prudent, cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze o distanță corespunzătoare în mers, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic, să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi, pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos, să utilizeze cu precădere frâna de motor.
Pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, anvelopele de iarnă sunt obligatorii.