În acest moment, nu sunt drumuri naționale închise din cauza vremii nefavorabile – transmite Infotrafic.
Există, totuși, probleme pe câteva drumuri județene, unde circulația este întreruptă din cauza inundațiilor.
Potrivit inspectorului principal de Poliția, Dalia State, de la InfoTrafic spune că este vorba de mai multe drumuri județene din Alba, Brașov, Buzău, Covasna, Galați, Harghita, Vrancea și Vaslui.
Meteorologii au emis o nouă informare de vreme rea, valabilă până mâine. Se va depunde un nou strat de zăpadă, iar în unele zone va fi polei.
Trenurile InterRegio care circulă între Bucureşti Nord – Constanţa şi retur fără oprire rămân anulate şi astăzi din cauza vremii.
Traficul aerian se desfăşoară în condiţii normale, până în prezent nu au fost curse anulate.
Toate cele 4 porturi sunt deschise, iar începând din acesată dimineață a fost redeschisă şi bara Sulina.
Codul galben de ceață este valabil pentru mai multe localități din județele Ialomița, Prahova, Brăila, Dâmbovița, Buzău, Ilfov, Călărași și Galați. Mai multe detalii, pe site-ul nostru: europafm.ro