Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă vor fi testate, miercuri, între orele 10.00 şi 15.00, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu şi Iaşi.
Joi, sirenele pentru situaţii de urgenţă vor fi testete în Alba, Harghita, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj şi Sibiu, iar vineri exerciţiul se va desfăşura în judeţele Arad, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Timiş şi Vâlcea.
Sirenele anunţă incidente chimice, atacuri aeriene sau inundații puternice.
Sunetul sirenei poate fi auzit de la o distanţă de aproximativ 500 de metri. Are o putere de 100-120 de decibeli și dezvoltă un sunet asemănător cu decolarea unui avion de pe pista unui aeroport.
La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate. Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren.
„Este un exerciţiu prin care testăm sirenele şi obişnuim populaţia ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună aşa sau când sună altfel. Este un exerciţiu care s-a făcut şi în alte ţări, Germania a avut aşa ceva recent la nivel naţional, prin verificarea sistemelor de înştiinţare publică, a sirenelor în mod deosebit”, a spus Raed Arafat.
Oficialul a precizat că IGSU va verifica, în urma acestui exerciţiu, şi dacă toată lumea a sesizat că sirenele sunt pornite.
„Sirenele sunt cele care există în acest moment şi vom analiza dacă s-a auzit peste tot, dacă toată lumea a sesizat că sirenele sunt pornite, pentru că sunt unii care şi-au izolat geamurile şi s-ar putea să nu audă nimic. Atunci sunt sisteme alternative de alertare, la care începem să ne gândim, pe lângă sirene, să mai fie şi altele. Facem parteneriat cu mass-media să transmită instantaneu mesaje în situaţii de urgenţă”, a mai spus secretarul de stat.
Întrebat de ce sistemul este testat acum, Arafat a spus că este ceva normal, pentru că de mulţi ani nu a fost testat.