770 de plângeri penale au fost înregistrate, până luni, la Secţia parchetelor militare din partea unor persoane care susţin că au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protestul din 10 august.
Manifestaţia a fst înăbuşită cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Unii demonstranţi paşnici au fost bătuţi de forţele de ordine.
“În urma activităţilor desfăşurate până luni, 3 septembrie, în cauza aflată pe rolul Secţiei parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestaţiei din Piaţa Victoriei din Bucureşti, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 770”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Public.
Agerpres aminteşte că procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august.
La 14 august, procurorul general Augustin Lazăr a ordonat ca Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului General să preia de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar ancheta în dosarul privind modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din 10 august din Piaţa Victoriei.
“Preluarea dosarului are ca temei cercetarea unitară a evenimentelor, avându-se în vedere şi formularea unor plângeri împotriva ministrului Afacerilor Interne, prefectului municipiului Bucureşti, conducerii Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, constituindu-se dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PÎCCJ, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă. Precizăm că dosarul preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare”, susţine Parchetul General.
Sunt termenii în care Viorica Dăncilă a descris situația din România într-o scrisoare oficială trimisă luna trecută Comisiei Europene.
În același dosar, ar urma să i se ceară lămuriri și ministrului de Interne, Carmen Dan.
Și Gabriela Firea va fi audiată în dosarul violențelor din Piața Victoriei.
Primarul General a primit o citație pentru mâine, la Parchetul General, după ce zilele trecute i-a luat public apărarea prefectului Speranța Cliseru, care a contrasemnat, pe 10 august, ordinul de evacuare a Pieței.
Gabriela Firea a dat detalii despre conținutul acestui ordin și a arătat spre ministrul de Interne, Carmen Dan, ca responsabil politic pentru intervenția în forță a Jandarmeriei.