Confidenţialitate

Scutea: Decizia procurorilor DIICOT de clasare parțială a Dosarului 10 august va fi verificată

Ordonanța de clasare emisă de DIICOT pentru o parte din dosarul „10 august” va fi verificată în cadrul controlului ierarhic, a anunțat, miercuri, Procurorul General.

Întrebată dacă ea însăși va verifica actele din dosar, Gabriela Scutea nu a răspuns.

„Dosarul se cercetează pentru descoperirea adevărului. Sunt necesare câteva sublinieri. În 2018, reprezentanții Jandarmeriei au sesizat DIICOT referitor la acțiunile protestatarilor. DIICOT și-a asumat cercetarea faptelor la un loc.

Cercetarea faptelor de abuz în serviciu era posibilă din punct de vedere legal. Ordonanța emisă structurează două planuri: protestatarii ca ansamblu și ca indivizi, persoanele care au fost agresate după ora 23”, a declarat procurorul general Gabriela Scutea.

Aceasta a precizat că ordonanța de clasare emisă de procurorii DIICOT are 235 de pagini, iar din parcurgerea ei „sumară” rezultă că procurorii au examinat „intervenția în forță și au delimitat unele acte care reflectă lipsuri ale organizării Jandarmeriei ca elemente contextuale și nu elemente de abuz în serviciu”.

„Se pune accentul pe inscripționarea căștilor de jandarmi sau lipsa lor și posibilitatea de a identifica persoanele care au agresat cetățenii”, a mai spus Scutea.

Procurorul general a spus că toate actele din acest dosar vor fi cântărire „în cadrul controlului ierarhic superior”.

„Înțeleg emoția publică generată de acest dosar. Suntem în poziția în care procurorii au obligația ca întotdeauna să administreze probele în mod imparțial și în mod complet. Rolul nostru este să administrăm probele conform legii, în sensul acuzării și în sensul respectării prezumției de nevinovăție. De aceea, toate actele din acest dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic în această obligație legală a procurorilor șefi”, a mai spus Gabriela Scutea.

Întrebată dacă există posibilitatea ca ordonanța de clasare să fie infirmată în urma controlului, Scutea a spus că „ordonanța e foarte amplă și, pe cale de consecință, orice comunicări ulterioare vor fi efectuate”.