Inflația coboară ușor în martie – dar rămâne ridicată: rata anuală a inflației a fost luna trecută 14,5 la sută, în scădere de la 15,5 la sută. Asta înseamnă că scumpirile s-au domolit, dar prețurile rămân în continuare foarte ridicate pentru mai multe produse. De exemplu, un ou costă cu aproape 34 la sută mai mult în comparație cu luna martie de anul trecut.
Dacă facem o comparație cu prețurile din martie anul trecut – sunt alimente care s-au scumpit în ultimele 12 luni cu peste 30 de procente: vorbim despre cartofi, conserve din legume, lapte, unt, ouă sau ulei.
Rezultatul: Cele mai scumpe sărbători pascale din ultimii ani
Un kilogram de miel depășeste în unele magazine și 40 de lei.
„Nu tu miel, deci am luat porc. Chestii din astea, adică 2-3. O casoletă, una, două iaurțele, un kilogram de lapte, un cozonac, o prăjitură, un cofrag de ouă de 6 sau 10 ouă. Limită. Din cei 250 de lei dați, am venit acasă cu 16 lei sau ceva de genul acesta a mai rămas pe card”, a spus o femeie.
Cea mai mare creștere de preț în ultimul an este la zahăr
Cu peste 60 de procente. Mai mult cu 20 la sută costă și produsele de panificație, fasolea boabe, brânza, fâina sau mălaiul.
„Am fost chiar acum la piață și am luat o cutie de ouă să împart și niște lumânări, o pâinică – un milion. Vă dați seama că fără carne”, spune o altă femeie.
În medie – produsele alimentare au prețuri mai mari cu aproape 22 de procente în comparație cu anul trecut. În același timp – există și alimente care s-au ieftinit în luna martie, față de februarie – dar nu cu mult – este vorba de câteva procente.
Prețurile sunt în continuare mari – am putea vedea scăderi mai importante la raft abia spre toamnă – spune profesorul de economie, Cristian Păun
„Mă aștept în continuare ca această presiune inflaționistă să mai dureze lunile aprilie-mai, până când începem să intrăm pe producție agricolă locală și care mai temperează prețurile cel puțin la zona de alimente”, a explicat Cristian Păun.
Însă, Banca Națională este mai optimistă: se așteaptă ca inflația să ajungă spre finalul anului la o singură cifră.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Situație de urgență pe Litoral, din cauza plajelor