Scriitorul Radu Vancu a fost invitatul lui Cătălin Striblea în ediția specială „România în Direct” de la Sibiu, de la Astra Film Festival, cel mai important festival din România pentru filme documentare care găzduiește producții cu teme de la investigații la povești de dragoste. Ediția specială de vineri s-a concentrat asupra iubirii: cum arată dragostea la Români? Pornind de la această temă, Radu Vancu povestește despre „Performing Juliet”, povestea unei familii deportate în Bărăgan, la mijlocul anilor ’50. Securitatea i-a oferit posibilitatea soției ca, alături de cei șapte copii să plece din satul în care trăiau în condiții mizerabile, doar dacă divorțează. Soțul său era considerat adevăratul dușman al poporului.
„Este o poveste dublă în sensul în care vorbim și despre stele duble – stele cu miez dublu care au o gravitație cât mai puternică. Prima poveste este cea a piesei de teatru, care pleacă de la un fapt real. Scriitorul maghiar András Visky – unul dintre cei mai importanți scriitori de azi – a trăit primii ani la Lătești, în domiciliul obligatoriu alături de mama sa și de alți 6 frați, el fiind mezinul. Lătești este lagărul de concentrare care este cunoscut pentru faptul că acolo au fost reținuți Paul Goma, Nicolae Balotă și alți intelectuali de vârf.
Mama lui András Visky era soția unui deținut politic și i s-a propus de către un avocat activist, comunist să divorțeze de soțul ei pentru a se căsători cu el, deși nu era niciun fel de relație între ei, ci un mic șantaj, spunându-i că dacă divorțează de soțul ei care era în închisoare ca prizonier politic, vei fi eliberată de această culpă, vei fi eliberată împreună cu copiii tăi din lagăr – acesta era târgul propus. Ea trebuia să aleagă între două fidelități ale inimii ei: una față de soț, una față de cei șapte copii. Aceasta este tensiunea fundamentală din care se naște Juliet a lui Visky”, a povestit scriitorul Radu Vancu la Europa FM.
„Când iubirile tale fundamentale devin contradictorii, ce alegi?”
„În piesă se spune limpede: lagărul nu era conceput pentru copii. Era o raritate, o excepție faptul că ea se dusese cu copiii, iar mama – se spune explicit – se aștepta toți copiii să-i moară. Pentru că nu aveau mâncare, haine, medicamente, nimic pentru trai. Ar fi putut să-și salveze copiii dacă divorța dacă divorța de soțul ei condamnat politic”, a povestit Radu Vancu.
„Aceasta este dragostea de care este vorba, nu-i vorba neapărat de dragostea erotică. Este și dragostea maternă față de copii. Când fidelitățile tale devin contradictorii, ce alegi? Când iubirile tale fundamentale devin contradictorii, ce alegi? Asta este tensiunea”, a spus scriitorul Radu Vancu.
Piesa de teatru „Performing Juliet” poate fi văzută vineri, 14 octombrie 2022, la Astra Film Festival
Piesa de teatru „Performing Juliet” se joacă vineri seara – 14 octombrie 2022 – la Astra Film Festival Sibiu. Povestea din spatele fimului este una reală – se întâmpla în 1958 în România.
Ascultătorul Europa FM care a trăit tragedia de la Lătești, iar părinții săi au avut o viață asemănătoare cu scenariul din „Performing Juliet”: „S-au revăzut după 17 ani”
Domnul Bejan, ascultător Europa FM, a povestit în ediția specială „România în Direct” despre momentele tragice prin care a trecut în copilăria sa timpurie, atunci când tatăl său a fost forțat să plece în Israel, iar mama sa a rămas în România cu cei doi copii – printre care și el.
Acesta povestește că la 6 luni de la plecarea tatălui, o dubă a securității i-a luat de acasă pe mama sa și pe sora lui și i-au dus în Bărăgan. Cum au scăpat de lagăr, cum s-au reîntâlnit după 17 de ani, ascută mai jos în emisiunea „România în Direct”.
Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct” de la Astra Film Festival
Sursa foto: Europa FM