În această săptămână, în Lumea Europa FM, Viorica Ștefan caută să vadă cum arată educația în România în timpul epidemiei de COVID-19.
Ioana (profesoară de limba română): „Pentru mine învățarea este totul și îmi cerea să-i dau de lucru suplimentar. Își exprima regretul pentru faptul că nu mai facem în vacanță cursuri.”
Când un elev de clasa a VI-a îți trimite un astfel de mesaj, îți dau lacrimile și știi că nu ai timp să aștepți să primești de la autorități. Te apuci de treabă și te zbați să găsești soluții. Ioana Ghiga, profesoară de limba și literatura română la două școli din Argeș nu caută scuze, nu caută vinovați, nu acuză pe nimeni. A căutat singură ajutor pentru cei 49 de elevi cărora le este dascăl.
Ioana: „Mi s-a părut foarte valoros în perioada aceasta ca ei să-și regăsească locul acela sigur pe care mă străduisem să-l creez împreună cu el la clasă, dar nu toți copiii aveau posibilitatea ca de la ei de acasă să poată participa în continuare la cursurile de română.”
Ajutor a cerut unui ONG cu care mai colaborase în trecut.
Ioana: „Am apelat la cei de la Narada, am completat un formular pe site-ul lor cu explicarea fiecărei situații în parte, pentru că-mi cunosc foarte bine elevii, știu foarte bine fiecare ce posibilități are sau nu are acasă, iar eu personal îmi doream foarte mult să îi am pe toți.”
Formularul Ioanei, împreună cu cele depuse de alți colegi de-ai ei au fost analizate imediat, ca într-o cameră de primiri urgențe a unui spital. Andra Munteanu este una dintre fondatoarele Asociației Narada.
Andra: „În educație nu e timp de pierdut. Trebuie să acționăm azi pentru mâine. Pentru copiii din mediile vulnerabile, școala e legătura cu singurul adult care se uită la ei într-un mod constructiv și creativ. Am zis: Ok, hai să vedem ce instrumente avem la îndemână și ce proiecte, pe care noi deja le dezvoltam, putem să le accelerăm și ce putem să inventăm de azi până mâine și ei chiar să poată muta școala acasă pentru un număr mare de copii.”
Pentru că nu era timp de pierdut, trei dintre fetele care sunt în echipa executivă a Asociației Narada au plecat din familiile lor și s-au mutat împreună ca să poată lucra eficient. Au căutat și au găsit fonduri și sponsorizări și au cumpărat tablete cu Sim-uri de date. Apoi au cerut ajutorul Ministerului Educației pentru a le duce elevilor.
Andra: „Le-am scris celor de la minister că ne îngrijorează faptul că s-ar putea să ne întoarcem din drum și ei au zis: nu e nicio problemă, o să vă dăm noi mașină, o să vă dăm un șofer care va avea autorizația să meargă până în satele respective astfel încât să nu aveți nicio piedică.”
Primele tablete au ajuns la elevii Ioanei. Se întâmpla la două săptămâni de la închiderea școlilor. Copiii s-au simțit ca și cum ar fi venit Crăciunul.
Andra: „Le instalăm fiecăruia dintre ei tot ce au nevoie în funcție de ce folosește profesorul pentru predarea la distanță. Am stat împreună cu copiii și le-am explicat cum se folosește fiecare aplicație. Mai mult, am avut un voluntar care s-a ocupat să facă adrese de mail copiilor pe care să le logheze pe tablete.”
Ioana s-a bucurat că îi poate avea în sfârșit pe toți elevii ei la cursurile online.
Ioana: „Le-am propus filmulețe, mai întâi, după care ne-am apucat să facem exersare pe sub-capitol sub formă de quiz-uri. Am putut să le dau lor controlul și ei să își asume pe rând rolul de prezentator, după care lucram pe o fișă de lucru și luau cuvântul unul la o întrebare, unul la cealaltă întrebare.
La fel ca Ioana, la Asociația Narada au cerut ajutor alți peste 1.000 de profesori din toată țara. Ei au scris pe site-ul ONG-ului care sunt nevoile lor și ale elevilor. Potrivit datelor de pe site, actualizate în timp real, peste 100.000 de elevi din țară, în general din mediul rural, sunt afectați de criza de coronavirus. Peste 11.000 dintre ei fie nu au dispozitive pe care să lucreze, fie nu au acces la internet.
Adrian Secal este învățător pentru 19 elevi de clasa a 2-a din localitatea Augustin, județul Brașov.
Adrian: „Un copil are calculator pe care îl folosește, încă doi au un laptop pe care nu-l folosesc însă. Tabletă încă doi copii și în rest acces la smartphone-ul părinților sau al bunicilor sau al mătușii în funcție de cu cine stă sau cine e în curtea alăturată. Am avut și 3-4 copii de care am dat foarte greu pentru că nu aveau nici măcar telefon din acela doar cu taste și cu funcție de apelare și SMS, dar am avut noroc și cu doamna mediator din comunitate care s-a întâlnit cu copiii și m-a pus imediat în contact cu ei.”
Până să primească tabletele de la Asociația Narada, Adrian a căutat să-i țină motivați pe elevii săi. Prin filmulețe trimise pe telefoanele părinților, aceștia erau provocați să îndeplinească anumite sarcini.
Adrian: „Aș vrea să-mi trimiteți până la finalul zilei, și poate vă pregătesc o surpriză după aceea, două idei cu lucrurile pe care ați vrea să le învățați voi în această perioadă. Și am să vă dau exemplu, eu în această perioadă m-a gândit să plantez niște floricele și știți: ce semeni, aia culegi.”
Adrian le-a putut duce elevilor tabletele abia la începutul vacanței și știe exact cum va face când aceasta se va încheia.
Adrian: „Cu toată clasa o să fie doar întâlniri din astea micuțe de 15-20 de minuite, să ne mai întrebăm ce facem, să ne salutăm. Urmând ca după aceea să intru în discuții individuale cu fiecare și voi continua de la nivelul la care ei au rămas să consolidăm ceea ce am lucrat până acum și să vedem care vor fi și recomandările ministerului, pentru că în acest moment ceea ce știm sigur este că nu se livrează conținut nou.”
În toată această zbatere, Adrian a simțit mai mult ca oricând că părinții îi sunt parteneri.
Adrian: „Părinții care sunt la mine în comunitate observă cât de important este să ai acces la educație și la mijloace de informare pentru că își dau seama că totuși fără educație nu reușesc ei să asigure pentru copii cele necesare și atunci sunt mai aproape de ei și ajută să fie și copiii mai interesați de zona asta de educație.”
În cazul Soranei Scutelnicu lucrurile sunt ceva mai complicate. Este învățătoare în sistem simultan și predă pentru 12 elevi de la clasa întâi până la a 4-a, în satul Decea din județul Alba. Părinții elevilor ei se implică în mică măsură sau chiar deloc în procesul de educație și atunci pentru ea lupta se duce pe mai multe fronturi. Cât de important este să îi țină pe copii aproape de școală a observat chiar după vacanța din vara trecută.
Sorana: „Eu sunt în al doilea an de învățământ și la sfârșitul primului an adusesem elevii la un nivel la care eram foarte mulțumită. A urmat vacanța de vară, iar la revederea din toamnă am fost șocată de cât de multe au uitat pe perioada verii. Este absolut vital ca ei să aibă contact permanent cu materia, cu atât mai mult cu cât ei provin din niște medii defavorizate, din familii care nu au nici măcar o carte acasă, nu au bibliotecă, nu au interes pentru educație.”
Sorana nu a mai putut lua legătura cu elevii ei din momentul închiderii școlilor și a cerut ajutor Asociației Vedem Just. Aceasta încearcă să atragă fonduri europene cu care se vor cumpăra tablete pentru aproape 500 de elevi din județul Alba care momentan nu au acces la cursuri online.
Sorana: „Eu va trebui să-i învăț pe copii să utilizeze acele tablete. Părinții nu pot ajuta foarte mult, fiindcă majoritatea nu sunt alfabetizați și atunci copiii sunt singurii care pot să citească și să-mi spună ce văd pe ecrane. Sunt dispusă să-mi ofer tot timpul și toată energia să avem o oră, două pe zi în care să puteam să comunicăm, să mi se spună ce nu au înțeles, să vedem ce au rezolvat și să le dau sarcini concrete. Să putem să lucrăm relativ similar cu modul în care lucrăm la clasă.”
În timp ce Sorana încă se zbate să le facă rost elevilor ei de dispozitive pe care să poată comunica, ONG-ul Narada continuă să trimită tablete cu Sim-uri în Brașov, Covasna, Mehedinți, Suceava, Dâmbovița.
Aproape 800 de elevi vor fi ajutați.
Lipsurile sunt mari în toată țara, cifrele sunt însă goale de conținut, dacă nu privim situația implicați. Au înțeles acest lucru și alte ONG-uri sau chiar autorități. În județul Timiș, de exemplu, Asociația Ateliere fără Frontiere a recondiționat peste 100 de calculatoare și le-a împărțit elevilor care nu aveau cum să facă ore online. În județul Constanța, autoritățile din localitatea Peștera au luat tablete cu SIM-uri de date pentru mai mult de 400 de elevi. Și în Cluj autoritățile au cumpărat 1.200 de tablete pentru elevii care nu aveau dispozitive.
La fel ca mulți alți profesori, Ioana știe că eforturile au o răsplată.
Ioana: „Principala provocare a fost să iasă din zona aceasta de dați-mi teme, spuneți-mi ce trebuie să fac. Cred că a crescut foarte mult autonomia de învățare a elevilor. Au putut să crească foarte mult în această perioadă exact pe ideea de a-și alege un subiect și a-și găsi acea motivație intrinsecă pentru învățare.”
Odată cu mutarea lecțiilor în online, decizia de a merge la școală s-a mutat practic la vârful degetului elevului, iar degetul lui nu a rămas inert. A devenit mai curios și mai dornic să prindă cât mai mult din noua experiență.
Andra: „E unul care mi-a zis foarte clar că el se bucură că i-am adus această tabletă ca să continue să învețe pentru ce vrea el să facă când o să se facă mare. L-am întrebat ce vrea și a zis actor. L-a întrebat cum se pregătește pentru asta și a zis că învățând foarte bine la chimie și la biologie. Ce au a face astea două? Și a zis că părinții îl vor lăsa să se facă actor, dacă ia note foarte mari la aceste două materii și atunci el e foarte decis să facă asta.”
Sinceritatea din vorbele acestui copil, care primește o tabletă pentru a continua să învețe de acasă când nici nu îndrăznea să viseze la acest lucru, nu are cum să nu-ți umple sufletul de bucurie.
Și atunci îți dai seama că oamenii implicați din multe comunități defavorizate schimbă fața acestei țări, arătând încă o dată că educația se face cu vocație care se întâmplă să mai aibă nevoie și de tablete sau laptopuri.
Profesoară în emisiunea România în Direct: „Am învățat eu odată cu copiii. Ei pe mine m-au învățat unele lucruri de informatică și eu pe ei. A fost o experiență nouă care trebuie repetată măcar o dată pe an în școala altfel. Copiii sunt dornici de altceva și ei învață mai repede decât noi și cu drag.”
