Echipa de handbal feminin SCM Craiova a câştigat, în premieră, Cupa EHF, după ce a învins formaţia norvegiană Vipers Kristiansand, cu scorul de 30-25 în manşa retur a finalei.
În tur, Vipers s-a impus cu scorul de 26-22 iar la general scorul a fost de 52-51 în favoarea româncelor.
Meciul s-a jucat la Craiova, în prezența a peste 3.500 de spectatori.
Si în afara sălii un public numeros a urmărit partida pe un ecran de mari dimensiuni.
Deţinătoarea trofeului este formaţia rusă Rostov-Don, care în această stagiune joacă în Liga Campionilor.
Aceasta e primul trofeu european cucerit de SCM Craiova şi prima Cupă EHF a handbalului feminin românesc.
Competiţia a fost câştigată si sub vechea denumire, Cupa IHF, de Chimistul Râmnicu Vâlcea (1984, 1989) şi de Rapid Bucureşti (1993).