Noua paradigmă de tratament pune accent pe tratarea cauzei astmului, și anume inflamația căilor respiratorii, indiferent de stadiul astmului.
În perioade silențioase ale afecțiunii, pacienții nu își administrează tratamentul și nu respectă calendarul controalelor medicale.
Ignorarea medicației în astm poate duce la agravarea acesteia. De aceea, medicii recomandă ferm pacienților să-și administreze tratamentul așa cum le-a fost prescris, chiar dacă nu manifestă simptomele specifice astmului, să țină o evidență a medicamentelor administrate și să se prezinte periodic la control. Bronhodilatatoarele cu acțiune rapidă rămân necesare pentru urgențe. Pe termen lung, tratarea eficienta a inflamației căilor respiratorii va duce la scăderea numărului de crize de astm.
Astăzi, un pacient diagnosticat cu astm, care își urmează tratamentul, poată face tot ceea ce este la îndemână și pentru un individ sănătos, inclusiv practicarea activităților sportive sau îmbrățișarea acelor profesii care implică mai multă mișcare.
Astmul este una dintre cele mai frecvente afecțiuni cronice, cu un impact major asupra calității vieții, dar care poate fi ținută sub control. Un pacient cu astm poate face tot ceea ce este la îndemână și pentru un individ sănătos, dacă respectă tratamentul recomandat de medic.