Confidenţialitate

Schema de despăgubire pentru industria HoReCa va fi lansată marțea viitoare | AUDIO

Firmele vor primi o despăgubire de 20% din diferenţa între cifra de afaceri de anul trecut, când au fost restricții şi cea din 2019, a anunțat ministrul Economiei.

Preşedintele Organizaţiei Hotelurilor şi Restaurantelor, Daniel Mischie:

”Evident că momentul în care vine este foarte târziu dacă ne comparăm cu nevoia antreprenorilor din această industrie, dar este prima schemă de ajutor care ar putea ieși fără nici o problemă, chiar dacă e mai târziu, este o gură de oxigen pentru toți antreprenorii.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Procedura de depunere a actelor va fi 100% online. Firmele au   nevoie de un raport făcut de un expert contabil, care să certifice cifra de afaceri, şi autorizaţia de funcţionare.

”Procesul de acordare va fi extrem de simplu: această aplicație va fi deschisă pentru o perioadă bine determinată, urmând ca până la începutul lunii septembrie să existe o perioadă de evaluare a depunerilor precum și selectarea documentației depuse, respectiv de soluționare a contestațiilor, urmând ca după perioada de 1 septembrie să înceapă plățile pentru acest program. Acesta este planul stabilit împreună cu Ministerul Economiei”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În cazul în care cererile depăşesc bugetul maxim alocat de ministerul Economiei, toată lumea va fi plătită proporţional din acel buget maxim- a promis ministrul Claudiu Năsui.