Scandalul DieselGate-Volkswagen, departe de a se fi încheiat.
Constructorul auto german recunoaște că a trișat la testele privind emisiile de noxe și în Europa, anunță Reuters.
Potrivit cotidianului El Pais, în Spania ar fi fost vândute peste jumătate de milion de mașini Seat dotate cu programe care arată un nivel al emisiilor toxice mult mai mic.
Între timp, acțiunile BMW au scăzut cu peste 8 procente, iar la vârful Volkswagen ar mai putea urma și alte demisii – după cea a directorului general Martin Winterkorn.
Ministrul Transporturilor din Germania a anunțat astăzi că grupul Volkwagen a recunoscut că a păcălit testele privind emisiile toxice și în cazul mașinilor vândute în Europa.
Oficialul a precizat că e vorba de autoturisme dotate cu motoare diesel 1,6, respectiv 2.0 litri.
Potrivit El Pais, una dintre filialele constructorului – Seat – a echipat peste 500.000 de masini produse in Spania cu astfel de programe.
Acțiunile BMW au scăzut în această dimineață cu peste 8% după ce o publicație din domeniul auto a cotidianului german Bild a scris că unul dintre modelele mărcii depășește cu mult limitele europene privind emisiile de gaze poluante.
Volkswagen ar urma să anunțe astăzi nu doar succesorul lui Martin Winterkorn la șefia grupului, ci și numele celor vinovați în acest scandal.
Ar fi de așteptat, așadar, să demisioneze de la vârful companiei Michael Horn, șeful diviziei din Statele Unite și Christian Klingler, directorul de vânzări.
În altă ordine de idei, fostul CEO ar putea primi, în total, fonduri de pensie in valoare de 28 milioane euro şi ar putea primi compensaţii de alte câteva zeci de milioane euro, potrivit clauzelor din contractul său.
Favorit pentru a prelua șefia Volkswagen este Mathias Muller, în prezent director general al grupului auto Porsche.
Între timp, divizia din Statele Unite a Volkswagen anunță că încă din luna aprilie a rechemat în service mașinile cu motoare diesel vândute pe teritoriul american pentru a înlocui soft-ul care reglează emisiile poluante.