Scandal și acuzații la audierea lui Alexandru Rafila, propus de premierul desemnat Marcel Ciolacu pentru continuarea mandatului la șefia Ministerului Sănătății. Emanuel Ungureanu, USR, a fost cel mai vehement contestatar al acestei candidaturi.
Emanuel Ungureanu, USR: „Două luni ați fost în concedii de lux”
Emanuel Ungureanu, USR: „Achiziția uriașă de vaccinuri s-a făcut împreună cu partenerul dumneavoastră Cîțu, cu decizie de la Cotroceni”.
Alexandru Rafila: „Aceste vaccinuri au fost achiziționate în România cu semnătura a trei persoane: ministrul Sănătăți, care era de la USR la vremea respectivă. Păi… vă aducem documentele, vi le punem la dispoziție. Viceprim-ministru Barna… Sunt publice aceste documente”.
Emanuel Ungureanu, USR: „Două luni ați fost în concedii de lux, între care Cuba, Caraibe – 7 zile, Elveția”.
Alexandru Rafila: „Aceste deplasări, marea lor majoritate, au fost deplasări obligatorii. Eu am fost să reprezint țara, nu mă duc la plimbare sau în concediu cum susțineți dumneavoastră”.
Patriciu Achimaș Cadariu: „Vă acuz de neglijență criminală față de pacienții de cancer prin neaplicarea planului de cancer”
Alexandru Rafila a fost contestat de altfel și din interiorul propriului partid. Deputatul Patriciu Achimaș Cadariu îl acuză de ministrul propus pentru Sănătate de nereușita programului național de cancer.
Patriciu Achimaș Cadariu: „Vă acuz de neglijență criminală față de pacienții de cancer prin neaplicarea planului de cancer, domnule Rafila. Dacă există un instrument prin care poți salva viața pacienților de cancer și nu-l aplici este ca și cum te apropi de om, te dai înapoi și spui <<O să trec peste 10 minute, poate scapă>>”.
Alexandru Rafila: „Eu, de când am venit la Ministerul Sănătății, să știți că nu am mințit și nu am înșelat. Întotdeauna, ușa Ministerului Sănătății a fost deschisă. Domnul profesor Achimaș a fost invitat la Ministerul Sănătății și înainte de adoptarea în Parlament a acestei legi pentru care au existat numeroase amendamente din partea Ministerului Sănătății, care au fost respinse în bloc. A fost și, ulterior, inclus în grupul de specialiști”.
Audierea lui Alexandru Rafila s-a încheiat cu rezultatul așteptat: aviz favorabil cu 25 de voturi pentru și 11 împotrivă.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin