Confidenţialitate


Scandal la Filarmonica Banatul Timișoara din cauza unui concert de manele care ar putea fi organizat acolo. Reacția Filarmonicii | AUDIO


Clădirea Filarmonicii Banatul Timișoara

Filarmonică sau manele? Aceasta a fost dilema care a provocat un scandal la Filarmonica Banatul Timișoara după ce s-a aflat că instituția de cultură ar putea găzdui un concert de manele. Biletele sunt deja puse în vânzare, dar, între timp, Filarmonica a anunțat că nu va aproba cererea de închiriere a sălii pentru acest eveniment.

Mai mulți timișoreni au reclamat că se vând bilete online pentru un concert de manele la filarmonică. Inițial, potrivit publicației Opinia Timișoarei, Primăria a crezut că e vorba de o știre falsă și că organizatorii doar s-au folosit de imaginea Filarmonicii, amenințând cu procese.

Organizatorul concertului spune, însă, că ar fi obținut un acord verbal pentru evenimentul programat la Filarmonică. Așa cum s-a mai întâmplat în trecut, urmând să încheie ulterior contractual de închiriere.
Acum, directorul Filarmonicii spune că va respinge cererea. Dar, organizatorul a pus însă deja biletele în vânzare, cu prețuri cuprinse între 80 și 120 de lei.

Iar compania nu a primit vreo notificare oficiala si nici vreo motivare pentru refuzul brusc al Filarmonicii Timisoara de a-i inchiria sala.

Sursa foto: Filarmonica Banatul Timișoara

Citește și: Târgu-Jiu: Bradul de 100.000 de euro, cumpărat acum 9 ani, trebuie plătit integral de 5 angajați ai primăriei, plus penalități | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…