De la sfârșitul acestei luni scad tarifele aplicabile în roaming pentru toți operatorii de telefonie mobilă din UE.
Când utilizați telefonul mobil în alte țări din UE (pentru a efectua apeluri, trimite mesaje sau naviga pe internet), tariful aplicat de operator nu poate depăși un anumit prag, acesta fiind mai mic începând cu 30 aprilie 2016.
Parlamentul European a adoptat, în octombrie anul trecut, noul pachet telecom, care prevede interzicerea taxelor suplimentare pentru roaming la utilizarea telefoanelor mobile în alte state din UE, începând cu iunie 2017, precum şi noi reguli privind dreptul la acces internet.
Începând cu 30 aprilie 2016, taxele de roaming (adăugate la preţul plătit când vă aflați în țară) nu trebuie să depăşească 0,05 euro pe minut pentru apelurile vocale, 0,02 euro pentru mesajele text (SMS) sau 0,05 euro pe megabyte la utilizarea internetului mobil.
Până la eliminarea completă a acestor taxe, începând cu 30 aprilie 2016 se aplică umărtoarele tarife maximale în roaming:
Tarifele maxime în roaming
Serviciul | 30 aprilie 2016 | 15 iunie 2017 | |
---|---|---|---|
Apeluri efectuate (pe minut) | se aplică tarifele naționale + până la 0,05 EUR | Fără taxe suplimentare de roaming! Se aplică tarifele naționale | |
Apeluri primite (pe minut) | se aplică tarifele naționale + până la 0,01 EUR | ||
SMS-uri trimise (pe text) | se aplică tarifele naționale + până la 0,02 EUR | ||
Internet (descărcare de date, pe MB*) | se aplică tarifele naționale + până la 0,05 EUR |
* Plafonul este stabilit pe MB, dar veți fi facturat pentru fiecare kilobit utilizat.
Aceste plafoane tarifare li se aplică tuturor consumatorilor, cu excepția cazului în care aceștia au optat pentru un serviciu sau un pachet diferit. Furnizorul de telefonie mobilă are libertatea de a oferi tarife mai avantajoase, astfel încât puteți verifica pe siteul fiecărui operator care sunt noile tarife de roaming începând cu 30 aprilie 2016.
Când treceți frontiera unui stat membru al UE, operatorul de telefonie mobilă trebuie să vă trimită un mesaj prin care să vă informeze care sunt prețurile pe care urmează să le plătiți când efectuați apeluri telefonice, când trimiteți SMS-uri sau când vă conectați la internet (pentru a descărca date) în țara respectivă.
Taxele de roaming pentru a suna, trimite mesaje text şi a utiliza internet mobil în altă ţară din UE vor fi interzise începând cu 15 iunie 2017.