Deşi la prima vedere, Saya, fata din imagini, pare o elevă obişnuită din Japonia, aceasta nu este reală. Imaginile au fost realizate de doi artişti graficieni cu ajutorul celor mai avansate tehnici de animaţie 3D, informează Daily Mail.
Saya este creaţia soţilor Teruyuki şi Yuki Ishikawa, doi artişti liber profesionişti din Tokyo. Cei doi experţi în animaţia 3D au publicat imaginile în mediul virtual şi acestea au fost redistribuite de mii de utilizatori, care s-au întrebat dacă Saya este reală sau doar o invenţie.
Soţii Ishikawa construiesc armuri şi alte echipamente pentru proiectul Saya, despre care spun că cea mai grea parte a fost prelucrarea epidermei, care trebuie să arate cât mai real cu putinţă.
Modelul virtual Saya este îmbunătăţit pe zi ce trece, în zona pielii şi a părului, elementele umane cel mai greu de reprodus, spune Yuki Ishikawa.
Teruyuki şi Yuki Ishikawa speră ca personajul lor să fie adus la viaţă într-un film produs de cei doi artişti.
Foto: kotaku.com