Consilier local al UDMR la Satu Mare, Gergo Butka a distribuit online un pamflet la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, intitulat ”Plan de Furat Ardealul”.
Politicianul ironizează recenta reacție a șefului statului.
În contextul adoptării tacite în Camera Deputaților a proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc, Klaus Iohannis a sugerat că, printr-o înțelegere secretă, “PSD vrea să dea Ardealul ungurilor”.
Consilierul precizează că textul să reprezintă un pamflet şi, de aceea, “trebuie tratat ca atare”.
“Important este să nu vă lăsaţi manipulaţi”, a adăugat Gergo Butka.
„Klaus Iohannis, isterizat și nervos, a avut o declarație nedemnă pentru un președinte, cu un mesaj tipic PRM-ist violent și periculos: ungurii ne iau Ardealul”, a susținut, la momentul respectiv, liderul UDMR. Potrivit acestuia, “am fost martorii unui eveniment fără precendent în ultimii 30 de ani: „de la microfonul Cotroceniului se dezinformează grosolan și se instigă împotriva maghiarilor”. “UDMR respinge ferm acest gen de discurs și orice fel de instigare. Președintele trebuie să-și ceară scuze pentru acest derapaj periculos”, a adaugat Kelemen Hunor.
Șeful guvernului de la Budapesta a fost solicitat să comenteze reacția președintelui României, care a acuzat opoziția social-democrată că “vrea să vândă Ardealul ungurilor”.
“Eu aştept să se clarifice situaţia, să înţelegem ce s-a întâmplat (…) Bineînţeles, dacă vom fi nevoiţi, vom ridica mănuşa aruncată. Deocamdată, nu recomand să ne aplecăm după ea”, a spus Viktor Orban, care a adăugat că l-a cunoscut pe Klaus Iohannis, considerându-l un om demn de respect, care îşi susţine principiile.
Prin urmare, a precizat premierul, Ungaria respectă România şi pe preşedintele acesteia.
Viktor Orban nu se ştie dacă să interpreteze reacția lui Klaus Iohannis ca pe o provocare, un “accident” sau ca pe semne ale unei noi strategii naţionale româneşti.
Liderul de la Budapesta a făcut, totodată, apel la calm şi a recomandat ca Ungaria să încerce mai degrabă să menţină relaţiile de bună vecinătate, să-i respecte pe români, aşteptând totodată aceeaşi atitudine faţă de maghiarii care trăiesc în România, faţă de maghiarii din Ungaria şi statul ungar.
“Jó napot kívánok, PSD! Este incredibil ce se întâmplă în Parlament. PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Oare ce v-a promis Viktor Orban în schimbul acestei înțelegeri?”, a declarat șeful statului.
Liderul Partidului Social Democrat a transmis că formațiunea nu susţine legea privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Marcel Ciolacu a acuzat PNL că s-ar face vinovat de neîntrunirea la timp a plenului care să respingă această lege la Camera Deputaților.
Proiectul controversat a fost respins, ulterior, în Senat.
Academia Română a susținut că inițiativa încalcă flagrant Constituția.
Mai apoi, ministrul de Externe al Ungariei a răspuns acuzațiilor lansate de Klaus Iohannis. Péter Szijjártó a susținut că președintele României a avut o reacție „în mod expres necivilizată” și „propice pentru incitarea la ură”. Șeful diplomației ungare amintit că maghiarii din România l-au votat pe Klaus Iohannis la prezidențiale. „Mai mult respect pentru maghiari”, a cerut oficialul de la Budapesta într-un mesaj video postat pe Facebook.
Decizia-fulger a României de a trimite în Republica Moldova, joi, o echipă formată din 42 de medici și asistenți medicali a urmat donației făcute, marți, de Ungaria, constând în 100.000 de măști și 5.000 de echipamente de protecție.
Pentru combaterea epidemiei de coronavirus, autoritățile de la Chișinău au cerut ajutor din partea Uniunii Europene și, în mod separat, a Ungariei.
“A fost un fel de duș rece. Bucureștiul nu se aștepta. A fost un fel de cuțit înfipt în spate. Președintele Iohannis a făcut foarte puține referiri, în toată perioadă politică a dânsului, la Republica Moldova. De aceea, în mediul diplomatic bucureștean, toată lumea a ridicat din sprâncene, neînțelegând ce se întâmplă, de unde interesul președintelui pentru Republica Moldova. Lucrurile au fost clare a doua zi, când la Chișinău a aterizat ministrul ungar de Externe (…) tot acest spectacol, pus în operă de autoritățile de la Chișinău, fiind menit să stârnească o reacție a Bucureștiului”, a opinat profesorul, invitat în emisiunea Piața Victoriei la Europa FM.
A urmat reacția președintelui Klaus Iohannis privind legea pentru autonomia Ținutului Secuiesc, o declarație care a primit o replică de la șeful diplomației ungare.
Din triunghiul Budapesta-București-Chișinău, câștigatoare iese actuala putere politică din Republica Moldova, care atrage de partea sa electoratul moldovean proeuropean, susține Armand Goșu.
Politologul a amintit, totodată, că actualul ministru moldovean de Externe a fost, până în urmă cu o lună, ambasador la Budapesta. “S-ar putea să asistăm în continuare la astfel de reacții ale Bucureștiului, de tip pavlovian”, este de părere Armand Goșu.
Directorul organizației Expert Forum a observa, zilele trecute, la Europa FM, că presedintele Klaus Iohannis a reacționat într-un mod necaracteristic. În opinia sa, unul din motivele reacției dure a șefului statului a fost implicarea Ungariei în politica din Republica Moldova.
“Președintele Iohannis nu este așa un politician inert. Când vrea poate să reacționeze. Cred că l-a enervat implicarea guvernului de la Budapesta în Moldova. Dincolo de faptul că dă o copită în PSD, implică și această dimensiune a interesului Budapestei pentru evoluții politice din România”, a susținut Sorin Ioniță.