Confidenţialitate

SARS-CoV-2: Peste 53.000 de noi infecții în Marea Britanie

Guvernul britanic a raportat, marţi, 53.135 de noi cazuri de SARS-CoV-2, cel mai ridicat număr de infectări în Regatul Unit de când a început testarea masivă la jumătatea anului şi de asemenea o cifră în creştere semnificativă faţă de precedentul record de 41.385 de cazuri înregistrat luni, relatează Reuters.

A crescut şi numărul deceselor asociate COVID-19, marţi fiind înregistrate 414 noi decese, faţă de 357 luni.

Numărul total al deceselor de la începutul pandemiei a ajuns în Marea Britanie la 71.567.

Luna aceasta, a fost confirmată existenţa în Regatul Unit a unei noi tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2, mai contagioasă decât cele precedente.

În urma semnalării acesteia, capitala Londra şi comitate învecinate, care însumează aproape jumătate din populaţia ţării, au fost plasate la nivelul maxim de restricţii antiepidemice. Astfel, magazinele neesenţiale şi majoritatea celorlalte activităţi comerciale sunt închise şi socializarea este limitată. Însă în mare parte din ţară restricţiile privind socializarea au fost relaxate pentru a permite familiilor să se întâlnească de Crăciun, ceea ce riscă să provoace o creştere şi mai mare a numărului infectărilor.

Epidemiolog britanic care consiliază guvernul, Andrew Hayward a avertizat, marţi, că Regatul Unit se îndreaptă către o ”catastrofă” în săptămânile următoare dacă nu adoptă restricții mai severe.