Statele Unite ale Americii au raportat, marţi, aproape 220.000 de contaminări cu SARS-CoV-2, potrivit datelor raportate de universitatea americană Johns Hopkins, citate de AFP.
Alte 2.500 de decese sunt asociate bolii COVID-19.
Autorităţile sanitare americane se aşteptau la această explozie după ce numeroşi americani au călătorit cu ocazia Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei) în urmă cu 10 zile, în pofida apelurilor de a rămâne acasă.
Peste 100.000 de persoane sunt spitalizate în prezent în SUA din cauza infecției.
Americanii, confruntaţi cu o recrudescenţă spectaculoasă de mai multe săptămâni, se agaţă de speranţa distribuirii iminente a unui vaccin în ţară.
Cel fabricat de laboratoarele Pfizer/BioNTech ar putea fi autorizat în următoarele zile.
În total, peste 15 milioane de persoane au contactat SARS-COV-2 în SUA de la declanşarea pandemiei, iar 286.000 dintre ele au fost răpuse de infecție.