Peste 60 la sută dintre persoanele prezente la urne s-au opus planului de salvare propus de finanțatorii externi ai țării lor, la referendumul de ieri.
Sunt așteptate rezultatele finale ale numărătorii.
Chiar și așa, ministrul grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat, azi-dimineață, demisia. Un gest ce poate surprinde, în condițiile în care Guvernul îndemnase populația să voteze ”NU”. Nonconformistul politician consideră că a devenit indezirabil la masa negocierilor cu partenerii din zona euro.
Ce așteaptă acum grecii? Să afle de unde va găsi premierul Alexis Tsipras și echipa sa bani pentru a plăti salariile și pensiile – în absența unui acord de finanțare.
Ciprian Ioana:
Sărbătoare, veselie întreaga noapte la Atena, dar pentru ce? La sfârșitul manifestațiilor de stradă, azi-dimineață, ministrul finanțelor Yannis Varoufakis, a demisionat. Ce strategie urmează acum miniștrii conduși de Alexis Tsipras?
Ana-Maria Țuțuianu, jurnalistă de origine română care lucrează la Atena:
În ciuda bucuriei din stradă, situația Greciei a devenit și mai delicată. Urmează, luni și marți, întâlniri în lanț la vârful Uniunii Europene iar Guvernul de la Atena încearcă să obțină un nou acord de finanțare. Lucian Popescu: