Confidenţialitate

Sanitas anunță acțiuni de protest

Din 12 ianuarie, sindicaliștii încep pichetarea prefecturilor și  a Ministerului Sănătății, Guvernului și Parlamentului,  în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.

Reprezentanții cadrelor medii din sănătate și din asistență socială sunt nemulțumiți de „refuzul Guvernului de a acordă salariile cuvenite pentru anul 2021” .

Potrivit sindicaliștilor, acțiunile de protest din perioada următoare vor mai cuprinde  lansarea unei petiţii online pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din Sănătate și Asistenţă socială de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 226/2020, solicitarea unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei și redactarea unei scrisori deschise către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European.