Confidenţialitate

SANITAS a decis organizarea unei greve generale

Consiliul Național al Federației Sindicale SANITAS a stabilit astăzi, în unanimitate, să se organizeze toate acțiunile de protest permise de lege: pichetări, miting, marș, apoi grevă generală.

Presedintele federatiei sindicale SANITAS Bucuresti, Viorel Husanu, a declarat la Europa FM că pe 20 și 22 martie vor fi pichetate ministeul Muncii și cel al Sănătății.

Pe 27 și 29 – alte ministere, în luna aprilie se va organiza un miting la care se estimează participarea a peste 20.000 de sindicaliști.

Apoi, următoarea formă de protest va fi greva generală – imediat ce se va obține numărul de semnături stabilit de lege. Probabil, săptămâna viitoare, se va stabili data la care va avea loc greva generală în Sănătate, dacă ministerul Sănătății nu rezolvă revendicările sindicaliștilor.

Printre principalele revendicări se află:

1. O creștere a salariului de bază cu 25 % pentru tot personalul.

2. Aplicarea anexelor 1-9 din Regulementul de sporuri, așa cum este el publicat pe site-ul Ministerului Sănătății, la salariul de bază avut la 1 martie.

3. Exceptarea sistemului de sănătate de la articolul 25 din legea salarizării, adică depășirea plafonului de 30 % pentru sporuri.

Presedintele federatiei sindicale SANITAS Bucuresti, Viorel Husanu,la Europa FM:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.