Cel puţin 15 palestinieni au fost ucişi şi alţi peste o mie au fost răniţi, vineri, în sângeroase confruntări izbucnite la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, potrivit BBC.
Un “mare marş al întoarcerii” a reunit mii de arabi de-a lungul graniţei, blocada strictă impusă enclavei.
Unii dintre manifestanţi s-au apropiat de o barieră ultrasecurizată şi au aruncat cu pietre şi sticle incendiare înspre soldaţii israelieni, care au ripostat cu gloanţe.
Turcia au denunţat o răspunsul “disproporţionat” oferit de armata statului evreu.
Susţinătoare ferventă a cauzei palestiniene, Ankara întreţine relaţii delicate cu Israelul, în pofida unui acord în vederea normalizării acestora, încheiat în 2016, după mai mulţi ani de “răceală”, aminteşte Agerpres.
La 30 martie 1976, 6 arabi mureau în timpul unor manifestaţii faţă de confiscarea unor terenuri de către Israel, moment rămas în istoria palestinienilor drept ” Ziua Pământului”.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească de urgenţă, vineri, pentru a dezbate situaţia.
Drone footage of the Great Return Right March in Gaza.#مسيرة_العودة_الكبرى #GreatReturnMarch pic.twitter.com/H4vGYqyXZf
— Muhammad Smiry #GreatReturnMarch (@MuhammadSmiry) 30 martie 2018